Cele mai intalnite 10 tipuri de blocaj lama (knife locking systems)

axis lock

Atunci cand esti in cautarea unui briceag, exista zeci si zeci de stiluri, modele si specificatii din care poti sa alegi. Cu atat mai mult, atunci cand alegi un cutit de tip folder (cu lama blocabila), este bine sa stii care din tipurile de blocare a lamei este potrivit pentru necesitatile tale.

Blocajul lamei este un parametru esential pentru bricege, intrucat ele previn inchiderea accidentala a lamei in timpul folosirii acesteia.

Iti prezentam mai jos cele mai des intalnite 10 tipuri de blocaj lama (knife locking systems).

Liner lock

liner lock
liner lock – Leatherman Skeletool KBX

Sistemul de blocare a lamei numit Liner Lock, cunoscut initial ca “Walker Lock” (dupa numele inventatorului Michael Walker) este unul dintre cele mai populare tipuri de blocare lama. Atunci cand cutitul este deschis, lama este blocata de o bucata de metal care actioneaza ca un fel de parghie si impiedica lama sa se inchida accidental (si sa se miste in timp ce cutitul este folosit),  cu ajutorul presiunii exercitate, datorita unghiului in care este pozitionata bucata de metal. Pentru a inchide briceagul, bucata de metal se impinge (de obicei cu degetul mare de la mana) in sens invers directiei in care este pozitionata.

Lockback

lock back
lock back – sursa: akti.org

Deseori denumit si spine lock, datorita faptului ca sistemul in sine este format dintr-o bucata de metal actionata de un arc, bucata ce se intinde in continuarea lamei briceagului. Lama briceagului formeaza, impreuna cu aceasta bucata de metal, un carlig. Daca bucata de metal este apasata, lama cutitului poate fi inchisa. Similar, odata cu deschiderea lamei cutitului, bucata de metal (actionata de catre arc) blocheaza lama si nu ii permite sa se inchida accidental, datorita presiunii exercitate intre cele doua elemente.

Frame lock

frame lock
frame lock

Blocajul de tip frame lock este similar cu liner lock, doar ca de data aceasta blocajul este realizat de frame-ul cutitului (parte din prasele / maner), pe acelasi sistem de parghii ca la sistemul liner lock. Ca si celelalte tipuri de blocaj, odata deschisa, lama se autoblocheaza. Pentru a debloca lama, se impinge frame-ul spre pozitia lui initiala.

Lever lock

lever lock
lever lock (sursa: leverlock.it)

Principala componenta a sistemului de inchidere lever lock (automatic knifes) este un pin care impiedica lama sa se inchida accidental. Atunci cand lama este deschisa complet, pin-ul intra intr-o gaura in interiorul lamei, impedicand-o pe aceasta sa se inchida. Odata ce lever-ul (parghia) este impinsa spre baza lamei, pin-ul este scos din interiorul lamei, astfel incat lama se poate inchide.

Clasp lock

clasp lock
clasp lock

Sistemul de blocare a lamei denumit clasp lock foloseste o bucata de metal aflata la baza manerului, intre maner si lama. Atunci cand lama este deschisa, acea bucata de metal “intra” intre lama si maner, impedicand inchiderea accidentala a lamei. Pentru a inchide briceagul, se apasa bucata de metal si lama se deblocheaza, putand astfel fi inchisa. De foarte multe ori, acest tip de blocaj lama se intalneste la briceagurile frantuzesti Laguiole.

Mid lock

mid lock
mid lock

Sistemul de blocaj mid lock este similar cu sistemul de blocare lockback, cu exceptia faptului ca blocajul in sine se realizeaza in mijlocului manerului, si nu la baza acestuia. Acest tip de blocaj are un avantaj, si anume faptul ca datorita prezentei ciocului care realizeaza efectiv blocajul la mijlocul manerului, se poate exercita o presiune mai mare asupra lamei, fara ca aceasta sa se inchida in mod accidental.

Ring lock

ring lock Opinel
ring lock Opinel

Cunoscut deasemenea si ca sistem de inchidere cu virola (des intalnit la briceagurile Opinel). Sistemul de inchidere este compus dintr-un inel metalic (guler), care, prin rotire in sensul acelor de ceasornic impiedica lama sa se inchida. Pentru a debloca si a inchide lama, este necesara rotirea inelului (virolei) in sens invers acelor de ceasornic. Trebuie mentionat faptul ca, desi la prima vedere, toate briceagurile Opinel detin acest sistem de blocare lama, el se intalneste de fapt doar la briceagurile Opinel nr 6, nr 7, nr 8, nr 9, nr 10, nr 12 (briceagurile Opinel nr 2, nr 3, nr 4 si nr 5 nu au lama blocabila).

Slip joint

slip joint
slip joint

Slip joint nu este un sistem de blocare in sine, deoarece nu blocheaza 100% lama, existand posibilitatea ca aceasta se se deschida (in rare cazuri). Pentru a bloca lama, sistemul este format dintr-un arc pentru a tine lama in pozitia deschis. Atunci cand se aplica (asupra lamei) o anume presiune, lama se poate inchide. Datorita faptului ca sistemul de blocare nu este unul 100% sigur, el este folosit la briceagurile “light duty”. Acest sistem este intalnit in cazul briceagurilor Victorinox Swiss Army.

Axis lock

axis lock
axis lock

Sistemul de blocaj axis lock este unul inventat de cei de la Benchmade. Practic, sistemul consta intr-un set de pini (dispusi cate unul pe fiecare parte a manerului). Atunci cand lama este desfacuta, ea se autoblocheaza, cu ajutorului unui semicerc metalic din interiorul manerului, care impinge pinii astfel incat lama este blocata. Odata cu actionarea pinilor, acel semicerc metalic se deplaseaza in sens invers, permitand astfel lamei sa se deblocheze si sa se inchida.

Arc lock

arc lock
arc lock

Intalnit doar la briceagurile SOG, sistemul de blocare a lamei arc Lock este similar cu sistemul axis lock. Acelasi set de pini este dispus pe manerul briceagului, pini cu care se realizeaza deblocarea lamei prin actionarea lor inspre baza manerului. Odata deschisa, lama se autoblocheaza cu ajutorului sistemului de blocare care se misca intr-un arc de cerc, de unde si numele.

Ti-a placut acest articol? Da-i un share sa vada si prietenii tai. šŸ™‚

Cat de bun a fost acest articol? Da click pe stelute pentru a vota.
  • stefan

    Foarte bun articolul si util